Hemimorfit (Calamina) - proprietati fizice si metafizice, indicatii terapeutice
INFORMAȚII:
Denumire: a fost descoperit și denumit în anul 1853 de mineralogistul german Gustav Adolph Kenngott iar numele face aluzie la morfologia hemimorfică a cristalelor acestui mineral care au forme diferite la capete.
Descriere: este un mineral secundar format prin oxidarea de suprafață a altor minereuri de Zinc, în prezența aerului sau a apei. Când este descoperit în zăcăminte importante, este exploatat pentru conținutul său de Zinc. Apare în asociere cu Smitsonitul, Galena, Blenda, Cerusitul, Calcitul sau Crisocola. Poate fi întâlnit atât sub formă de cristale lamelare bine evidențiate, cu terminații diferite la fiecare capăt, de multe ori aranjate în formă de evantai sau în mase nodulare, globulare, producând o formă similară unei grămezi de struguri. Mai poate fi găsit și sub formă de agregate stalactitice, coloane sau cruste subțiri.
Compoziție chimică: Zn 4Si 2O 7(OH) 2*H 2O
Duritate: 4,5 - 5 (din 10).
Luciu: vitros, diamantin, mai rar mătăsos, translucid până la transparent.
Sistem de cristal: orthorhombic.
Culori: incolor, alb, bleu deschis, verde pal, gri, galben, maroniu.
Alte denumiri: Calamină, Wagit.
Exploatări: Rusia, Italia, Germania, Slovacia, S.U.A., Mexic, Columbia, Marea Britanie, România (în mina de la Băița).
Notă: Hemimorfitul are o proprietate piroelectrică, adică, în momentul în care cristalul este încălzit acesta va dezvolta sarcini pozitive și negative la capetele opuse ale cristalului. Același fenomen va apărea și în cazul schimbării presiunii exercitate asupra cristalului datorită proprietății piezoelectrice a acestuia. Diferențierea sarcinilor electrice la capetele cristalului poate fi observată în muzee unde, datorită variațiilor de temperatură din vitrinele iluminate electric, cristalele de Hemimorfit atrag praful la ambele capete.
Atenție: poate fi confundat cu Smithsonitul față de care este un pic mai dur, însă un test simplu poate ajuta la diferențierea acestor două minerale. Smithsonitul, care este un carbonat, se dizolvă în acid clorhidric cald cu efervescență spre deosebire de Hemimorfit care, fiind un silicat, se dizolvă încet, în liniște, lasând siliciu gelatinos.
Îngrijire: poate fi purificat când este necesar sub jet de apă călduță și apoi încărcat la Soare și la Lună.
PIATRĂ RECOMANDATĂ PENTRU:
ZODIILE: Balanță.
LUNA DE NAȘTERE: Septembrie, Octombrie.
TALISMAN NOROCOS: -
ZIUA DE NAȘTERE: -
ANUL NAȘTERII: -
PLANETA GUVERNATOARE SAU DOMINANTĂ: Neptun.
INFLUENȚA NUMEROLOGICĂ: pentru cei născuți sub influența numarului 4 și 9.
ANIVERSARE: -
CHAKRE : 4, 5, 6, 7.
POLARITATE: Yin și Yang.
PROFESII: -
EFECTELE ASUPRA PURTĂTORULUI:
Este un cristal de transformare, o piatră a înțelegerii și compasiunii.
Ajută la echilibrarea organismului din punct de vedere hormonal. Poate fi folosit cu succes de persoanele care trec printr-o perioadă de schimbări hormonale (adolescenți, femei gravide etc.).
Calmează ulcerațiile și poate fi folosit pentru reducerea durerii în general.
Oferă sprijin organismului în perioadele de dietă.
Este indicat a fi folosit ca adjuvant pentru tratamentul tulburărilor de sânge, pentru vindecarea bolilor din zona pieptului și regiunea gâtului, întărește sistemul imunitar.
Bun pentru meditație și concentrare, poate fi folosit ca un canal de comunicare, ca o poartă de acces prin care se poate face o conexiune cu ființele din tărâmurile spirituale.
Asigură protecție împotriva energiilor negative, a răutății și energiilor distructive ale altora. Poate fi folosit ca talisman protector împotriva vampirilor energetici.
Dizolvă modelele emoționale negative, eliberează furia și ostilitatea din domeniul energetic al utilizatorului.
Stimulează creativitatea și bucuria de a trăi, aduce noroc și bunăstare în viața utilizatorului.
Ajută la dezvoltarea încrederii de sine și ajută utilizatorul să depășească complexul de inferioritate.
Este considerat ca fiind deosebit de benefic pentru buna funcționare a creierului stimulând activitatea electrică la nivel neuronal. Este recomandat a fi folosit ca adjuvant în recuperarea persoanelor care au suferit accidente cerebrale sau a celor care au stat o perioadă mai lungă în comă.
Varianta albastră de Hemimorfit ajută la o mai bună asimilare în corpurile eteric, emoțional și chiar fizic a Energiei Universale, aliniază chakrele și stimulează Tubul de Lumină. Trezește și îmbunătățește talentul natural de vindecător și consilier spiritual al utilizatorului și ajută la o mai bună înțelegere a puternicelor tehnici străvechi de vindecare. Este de asemenea o piatră potrivită pentru persoanele care au probleme de comunicare, putând duce chiar la vindecarea anumitor relații disfuncționale.