Serafinit (Seraphinite) - proprietati fizice si metafizice, indicatii terapeutice - Energia Cristalelor

Search
Du-te la conținut

Meniu principal

Serafinit (Seraphinite) - proprietati fizice si metafizice, indicatii terapeutice

Index Alfabetic > Cristale P - T > ( S )
INFORMAȚII:
Denumire: datorită structurii fibrelor chatoiante în formă de pene, mineralul a fost denumit după grecescul "seraphim" referindu-se la aripile Serafimilor, Fiinţe Celeste din ordinul cel mai înalt al clasificării Îngerilor.
Descriere: mineralul reprezintă o varietate de Clinoclore și a fost descoperit de către mineralogistul rus Nikolay Koksharov în a doua jumătate a secolului 19 fiind clasificat în grupul cloritelor. Este întâlnit sub formă de agregate masive, unele eșantioane putând prezenta chatoianță deosebit de intensă. Acest fapt cât și structura și așezarea fibrelor chatoiante sub formă de pene, compuse din incluziuni de Mică, fac din această piatră una cu aspect spectaculos foarte apreciată de terapeuți și vindecători.
Compoziție chimică: (Mg, Fe 2+)5 Al(Si3Al)O10(OH)8 (Silicat Hidroxid de Magneziu, Fier și Aluminiu).
Duritate: 2 - 4 (din 10).
Luciu: perlat. grăsos, translucid până la transparent.
Sistem de cristal: monoclinic.
Culori: nuanțe de verde, nuanțe de gri, uneori alb.
Alte denumiri: Serafină, Serafină Clorit, Jad Clorit, Clinochlore.
Legenda: Se spune despre Serafinit că aduce onoruri Persefonei, zeița greacă a primăverii, și reprezintă Pământul care revine la viață după somnul îndelung din timpul iernii. Aduce totodata onoruri și Sophiei, zeița înțelepciunii și personificarea contradicțiilor. Ea reprezintă povestea celor care au fost pierduți și apoi recâștigați, înțelepciunea de a alege între înțelegere sau îndoială și reprezintă Partea Feminină a Divinului.
Exploatări: până acum Serafinitul este exploatat numai într-o arie limitată din estul Siberiei, zona Lacului Baikal în Rusia.
Notă: chiar dacă duritatea mineralului este destul de redusă, această piatră se poate șlefui și chiar fațeta rezultând în urma prelucrării adevărate bijuterii, deosebit de apreciate, pietrele care prezintă chatoianță intensă sau culoare deosebită fiind evident mai interesante pentru acești meșteșugari.
Îngrijire: piatra poate fi purificată când simțiți că este necesar sub jet de apă călduță și apoi încărcată ziua la Soare și noaptea la Lună.
 
PIATRĂ RECOMANDATĂ PENTRU:
ZODIILE: Taur, Fecioară, Balanță, Săgetător.
LUNA DE NAȘTERE: -
TALISMAN NOROCOS: -
ZIUA DE NAȘTERE: Miercuri, Vineri.
ANUL NAȘTERII: -
PLANETA GUVERNATOARE SAU DOMINANTĂ: Mercur, Venus.
INFLUENȚA NUMEROLOGICĂ: pentru cei născuți sub influența numărului 5.
ANIVERSARE: -
CHAKRE: toate chakrele, predominant chakra 4 (Chakra Inimii), chakra 6 (Cel de Al Treilea Ochi) și chakra 7 (Chakra Coroană).
POLARITATE: Yin.
PROFESII: -
 
EFECTELE ASUPRA PURTĂTORULUI:
Este o piatră cu o energia deosebită, cu atribute impresionante atât pentru vindecarea fizică cât și în plan spiritual.
Deschide chakra Coroană și ajută la conectarea cu ființele din tărâmul angelic.
Aliniază toate chakrele și elimină blocajele energetice din corpul eteric astfel încât curgerea energiei vitale să își poată relua cursul normal.
Ajută la regenerarea celulară și permite utilizatorului să devină conștient de bolile care sunt legate de problemele din viețile anterioare. Poate fi folosit cu succes în vindecarea nervilor în urma unor traumatisme, pentru o mai bună funcționare a neuronilor și stimularea funcționării creierului, purifică sângele și ajută la eliminarea toxinelor din rinichi și ficat, combate infecțiile și reduce frisoanele.
Bun pentru meditație și concentrare. Facilitează călătoriile astrale și poate stimula trezirea Energiei Kundalini, deci trebuie folosit în cunoștință de cauză.
Reprezintă o amuletă puternică de protecție împotriva agresiunilor fizice, a accidentelor în timpul călătoriilor, pentru protecția bunurilor personale.
Întărește respectul de sine, dezvoltă simțul umorului și menține buna dispoziție.
Ajută la buna înțelegere și sudarea relațiilor în cadrul unei comunități (familie, echipă de lucru, echipă în general etc).
Poate fi folosit cu succes pentru stimularea pierderii în greutate.
Facilitează o mai bună absorbție a mineralelor și vitaminelor în diferitele organe ale corpului.

Chakrele și cristalele potrivite

 
Active Search Results
StatsCrop
energiacristalelor.ro Webutation
Copyright 2015. All rights reserved.
Înapoi la conținut | Înapoi la meniul principal